Tendoanele sunt tesuturi fibroase ce leaga osul de muschi. Tendoanele din mana sunt cunoscute ca tendoane flexoare. Cand iti misti sau indoi degetele, aceste tendoane flexoare se deplaseaza prin tuneluri lubrifiate numite teci de tendon, care ajuta, de asemenea, la mentinerea tendoanelor in pozitie. Cand fie tendonul flexor, fie teaca tendonului devin inflamate, tendonul nu poate trece usor prin teaca.
Cand incerci sa iti indoi degetul si acesta ramane blocat ca urmare a acestor probleme, cel mai probabil ca te confrunti cu tenosinovita stenozanta, boala cunoscuta, de asemenea, sub denumirile de deget in resort sau trigger finger.
Deoarece degetul in resort iti poate afecta destul de mult viata, iata ce este mai important de stiut despre aceasta boala:
Cauzele degetului in resort sunt necunoscute.
Desi nimeni nu este sigur de ce poti dezvolta aceasta afectiune, exista cativa factori de risc cunoscuti de care trebuie sa fii constient:
-
a fi femeie (se crede ca femeile prezinta un risc de 5 ori mai mare decat barbatii sa dezvolte tenosinovita stenozanta;
-
diabetul;
-
traumatismele minore la nivelul mainii;
-
sindromul de tunel carpian;
-
varsta peste 50 de ani;
-
artrita reumatoida, guta si alte boli inflamatorii.
Poate afecta orice deget.
Trigger finger poate aparea la oricare dintre degetele mainii, insa statisticile arata ca cele mai frecvent afectate sunt degetul mare si degetul mijlociu.
Indreptarea fortata a degetul afectat produce o pocnitura.
Multi oameni nu realizeaza ca indreptarea degetului afectat de trigger finger provoaca un sunet real, similar cu o pocnitura sau o plesnitura. Cand tendonul devine prea inflamat pentru a se incadra cu usurinta in teaca tendonului, se emite un “poc” sonor la indreptarea degetului. Aceasta indreptare fortata poate provoca durere.
Este o afectiune dureroasa.
Vorbim despre tendoane, care sunt facute dintr-un tesut dur si gros. Orice problema care le cauzeaza o inflamatie atat de mare incat sa nu mai poata aluneca liber in scripeti (tunelul ingust intarit de inele fribroase rigide prin care trec tendoanele flexoare profunde si superficiale la nivelul mainii), provoaca durere. In stare grava, trigger finger cauzeaza blocajul complet al degetului afectat.
Cel mai frecvent apare la mana dominanta.
Degetul in resort apare de obicei la mana dominanta. Acest lucru are sens avand in vedere ca miscarea continua a degetului afectat agraveaza adesea inflamatia si umflarea.
Chirurgia nu este singura optiune de tratament
Desi operatia pentru degetul in resort este aproape 100% eficienta in corectarea acestei probleme, nu este singurul tratament conventional disponibil. De fapt, prima optiune ar trebui sa fie una dintre urmatoarele:
-
repausul functional al degetului afectat si fixarea acestuia pe o atela specifica;
-
folosirea antiinflamatoarelor locale;
-
infiltratiile locale cu corticosteroizi in teaca tendonului.
Metodele de tratament nechirurgical vor da rezultate doar in cazurile incipiente de trigger finger. Pentru cazurile medii si severe, se recomanda operatia, care consta in largirea scripetelui sau ligamentului anular in asa fel incat sa se favorizeze alunecarea libera a tendoanelor.
Afla mai multe despre degetul in resort aici: https://bestetic.ro/deget-blocat-in-resort/